Oare?

Gandurile-mi navalesc in spatiul mult prea ingust al cutiei craniene. E prea mic, prea stramt, prea obscur si prea incetosat de toate panzele de amintiri. Un paianjen tese intruna intr-un colt indepartat prezentul, iar intr-un alt colt un copil trece si admira opera trista a artistului ca intr-un muzeu. Trece de la plans la ras, la nostalgie si rusine pe masura ce pasii il inainteaza in intunericul nestiintei. Oare ce va vedea in continuare? Ii va aduce zambetul pe buze, sau lacrimile il vor podidi prin namolul regretelor de dor?
E 4 dimineata. Mai sunt aproximativ 2 zile pana cand se face un an de cand ne-am cunoscut. 19 zile pana la ziua in care mi s-a schimbat viata. As vrea sa-ti spun atat de multe, dar realizez cu o puerila mirare ca nu mai am nimic sa-ti zic. Nu stiu ce as mai putea sa-ti spun, le stii deja pe toate. Ti le-am marturisit o singura data, mi-am deschis sufletul…N-as mai putea-o face a doua oara. Sau da. Dar ar suna ca o placa zgariata pusa pe repeat. Urat. Nu vreau asta. Si oricum, ceea ce ti-am spus a venit ca o confirmare verbala a ceva ce tu deja stiai in mai multe sau mai putine cuvinte.
Desigur ca as putea sa-ti zic o mie de alte chestii superficiale pe care le-am facut, dar as simti ca pierd esenta conversatiei, asa cum am pierdut-o de atatea ori..Imi amintesc cum eram la inceput, cand nu spuneam decat in treacat chestiile minore de peste zi si iti ascultam mintea si sufletul cum se deschide in fata mea..si totul se imbia perfect pe o melodie veche fredonata de amandoi…
Mi-e dor de zambetul pe care il aveam atunci. Mi-e dor de mine. Mi-e dor de tine. Mi-e dor de noi.
Melodiile alea imi lasa un gust amar acum. Nu mai pot sa le ascult.
As vrea sa ma regasesc, sa raman pe un singur mood, dar de prea multe saptamani trec de la o stare la alta mult prea repede. Majoritatea sunt superficiale, de umplutura, menite a-mi lua atentia de la ceea ce imi lipseste cu adevarat.
Ma compatimesc singura. Sunt un copil trist, asa cum mi-au zis-o multi alti adulti. Pentru ca nu zambesc des, mai mereu sunt cufundata in fel de fel de ganduri sau amintiri, si asta imi retine zambetul ca o inertie.
Si mi-e frica de starea pe care o s-o am peste 2 zile, pentru ca tot ce scriu acum e doar o infirma parte din tot ce o sa simt in viitorul apropiat. Deja ma copleseste starea asta, astept apogeul sentimentelor de mizerabilitate, neputinta si frustrare peste 2 zile.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s