Ia xanax!

E greu să crezi că într-o zi te-ai trezit plină de un inner-self care zice „gata coae. de azi nu mai suferi.”. De aceea am zis să mai amân putin concluziile monologului eului care imi tot urla in cap ieri dimineaţă n-şpe mii de motive pentru care nu se merită să mai continui în stadiul asta de legumă hiperactivă care defapt înoată în marea de depresie cu zâmbetul pe buze. Surprinzător, azi dimineaţă inner-selful mi-a pus un emot de /:) acompaniat de fraza „coae, inca nu m-am răzgândit să ştii. şi n-o s-o fac prea curând. gata. get over”

Singura chestie cu care i’m still dealing with e insomnia care e groaznică. şi visele care imi indică că nu, nu sunt totally over it, dar nici nu mai sunt dispusă să sufăr ca proasta. Am tras o groază de concluzii ieri şi azi, şi nu/gata/numai; s-a terminat cu self-terrorismele care incepeau în genul „cum ar fi fost dacă..” NU ar fi fost nimic! Până la urmă visele alea colorate, cum le spuneai şi tu, în care amândoi ne băteam pe plajă cu nisip si terminam intr-un apus de soare fredonând melodia noastră, nu mai sunt de noi. Probabil n-au fost niciodată.

Şi imaginea de tip perfect călare pe un Ducipal s-a dus odata cu visele alea. În fond, ceea ce n-am vrut niciodată să accept şi să văd cu adevărat e că mereu ai provocat durere in jurul tău, că your demonic side a fost întotdeauna partea ta dominanta, că la nervi ajungi să spui şi să faci multe chestii urâte. Şi numai cand mă gandesc câte am suportat eu ajung la concluzia că ceilalţi ţi-au suportat mult mai multe. Şi vălul de pe ochi mi s-a dat in sfarşit la o parte.

Respir aerul rece de martie şi mă uit în jurul meu. Sunt liberă. Nu total, dar in curând o sa pot să rup şi ultimele aţe care mă ţin legată de trecut. Nu, nu mă mai uit la ce mă reţine, calc apăsat in faţă şi trag cu putere de mine. A venit timpul să zic: hello jasmine, it’s good to be back!

Şi dacă starea nu o să mi se conserve, când o să mă zvârcolesc iarăşi in aceleaşi lacune de depresii, o să-mi amintesc de mircea badea şi de „ia xanax!”  şi o să trag iarăşi de mine. Pentru că s-a terminat. Ai fost primul la care „te iubesc” mi se părea că spune prea puţin, dar asta nu inseamnă că eşti şi ultimul. În fond, am doar 16 ani. 🙂

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s