Back to the first steps

Se spune ca pentru a ajunge sus, trebuie mai intai sa te cobori de unde ai pornit…asa ca am ajuns acasa. Acasa, ce cuvant ciudat! Mi se pare ciudata casa asta, patul asta in care mi-am petrecut atatea nopti, strazile, cerul, absolut tot…surprinzator lucru sa te uiti in sus, sa vezi cerul liber si stelele si sa ti se para cel mai straniu lucru de pe pamant. Probabil m-am obisnuit eu prea mult cu zgarie-norii din NY.

Cu cat stau mai mult aici cu atat mi se face mai mult dor de acolo…de priveliste, de oameni, de mancare si cafea, de atingerea lui…Orasul asta e parasit de spirit si lipsit de inteligenta oamenilor. Mi se pare hilar faptul ca acum cateva luni mergeam pe aceeasi strada cu el si mi se parea ca pasesc pe un covor rosu. Radiam de fericire si era totul frumos. Acum mi se pare lipsita de viata…si asa sper sa ramana.

Sufletul meu tanjeste dupa noi privelisti, nu dupa noi iubiri. Simt ca am oferit atat de multe in anii acestia, incat, in afara de un trup si un zambet, nu mai am ce sa ofer, vreau sa primesc… Inima mi-e gheata si in suflet e toamna. E anotimpul meu, anotimpul asta anost in care adoram sa imi fac ceaiuri si sa citesc carti. Cu siguranta ca o sa revin la obiceiul asta de indata ce se termina nebunia intoarcerii acasa…cu toate ca as vrea sa ma intorc acolo.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s